Studenți ruși împotriva războiului

Language
Română
Date
July 15, 2022
Author
Posle.Media SAD
Tags
social justice
www (1)

Studenții sunt unul dintre cele mai vizibile grupuri care se pronunță împotriva agresiunii rusești în Ucraina. În condițiile în care formele deschise de protest sunt interzise, activiștii sunt nevoiți să găsească noi modalități de rezistență și de organizare. Reprezentanții inițiativelor studențești au discutat despre acțiunile de protest, despre dificultățile tactice și despre planurile de viitor.

Posle.Media: La această discuție sunt prezenți reprezentanții Mișcării studențești împotriva războiului (SAD – o inițiativă a studenților din întreaga Rusie), Fizteh împotriva războiului (Institutul de Fizică și Tehnologie, FPV- Moscova), Interceptări ViatGu (Universitatea de Stat din Viatka,  orașul Kirov), Media „Groza” (Kazan, Novosibirsk) și Grupul de inițiativă al Universității de Stat din Tiumen (IGTG – Tiumen). Vă mulțumim că v-ați alăturat discuției noastre. Pentru început fiecare grup de inițiativă va lua cuvântul, iar apoi vom trece la o discuție generală.

Sofia (SAD): Câteva cuvinte introductive despre inițiativele studențești care au apărut în Rusia de astăzi, care se află în război în Ucraina. Pe 24 februarie ne-am confruntăm cu toții cu o catastrofă. De ce ni se pare importantă studențimea pentru rezistența anti-război? De ce o vedem ca pe o forță relevantă de protest?

În primul rând, resursa de protest a studenților este legată de vârstă. Atunci când oamenii din Rusia sunt întrebați despre activitatea de protest, ei spun adesea că se tem nu numai pentru ei înșiși, ci și pentru cei dragi care depind de ei – copii, părinți în vârstă, alte rude care trebuie să fie asigurate și îngrijite. Spre deosebire de persoanele în vârstă, studenții, în majoritatea cazurilor, nu sunt responsabili pentru bunăstarea familiilor lor. În al doilea rând,

mișcarea studențească nu lucrează doar pentru a se reproduce pe sine însuși, ci și pentru a face protestul vizibil pentru alți cetățeni care nu sunt de acord cu războiul. Studenții fac parte din instituțiile de învățământ care au legătură directă cu statul. Prin intermediul acestor instituții funcționează, printre altele, aparatul ideologic al statului și prin ele se transmit anumite valori. În acest sens, mișcarea studențească are ca scop interacțiunea cu instituțiile sau rezistența în fața acestora.

În al treilea rând, universitatea favorizează interacțiunile colective în condițiile în care societatea rusă este atomizată. În mod obișnuit, universitățile ocupă clădiri mari sau chiar complexe în ale căror spații – săli de clasă, cantine, dormitoare – interacționează multe persoane. De exemplu, în timp ce în cadrul unei singure companii angajații pot îndeplini funcții diferite, pot lucra în birouri diferite și pot ocupa spații clar definite, studenții trec în mod constant prin spații comune și publice. Prin urmare, universitățile reprezintă un mediu special pentru familiaritate, conversație, discuții și, în consecință, pentru implicare.

O altă particularitate a rezistenței studențești este istoria bogată a protestelor care poate servi drept punct de sprijin și inspirație. În multe țări studenții au contribuit enorm la schimbările politice și culturale sau chiar au fost forța motrice din spatele acestora. Astfel, pe canalul nostru încercăm să scriem despre istoria mișcărilor studențești și anti-război. Acest protest nu trebuie să fie complet reinventat – există exemple, modele, tipare, strategii relevante care pot fi cercetate, analizate și adaptate la situația noastră specifică.Desigur, protestul studențesc are și punctele sale slabe. Universitatea nu este similară unui proces de producție a cărui oprire sau sabotaj ar putea influența decisiv cursul evenimentelor. În plus, organizațiile studențești sunt adesea formale, părând slabe și loiale față de instituție. Ar fi de remarcat, de asemenea, un anumit nivel de pasivitate și teamă. Acest lucru este mai tipic pentru societatea rusă în ansamblu decât pentru studenți în general.

Acum, permiteți-mi să vă spun cum s-a dezvoltat rezistența studenților în aceste trei luni foarte lungi. La început, am asistat la o creștere bruscă a activității de protest. Acum, după ce a trecut primul șoc și entuziasmul inițial, devine din ce în ce mai dificil să menținem și să dezvoltăm această activitate. Mulți dintre cei implicați în activitatea împotriva războiului se confruntă cu epuizare, oboseală și disperare, în timp se asistăm cu toții la moartea și distrugerile din Ucraina și la absurditatea și brutalitatea represiunilor din Rusia. Din nefericire, în contextul actual, protestele nu aduc schimbări rapide și vizibile. Prin urmare, considerăm că misiunea noastră este de a pregăti infrastructura necesară pentru schimbare, de a crea conexiuni, de a arăta care sunt opțiunile și posibilitățile de transformare socială. Cu alte cuvinte, misiunea noastră este să construim comunități care ar putea sta la baza unei viitoare societăți ce ar încuraja inițiativa, una mai conștientă de modul în care ar dori să vadă statul și procesele sale; o societate fără tăcerea și pasivitatea care au făcut posibile evenimente atât de teribile precum războiul din Ucraina. Astăzi ne-am întâlnit cu dumneavoastră și ne-am adunat pentru a face un pas în această direcție.

Mark (FPV): Când a început războiul, noi, diverși studenți de la FizTeh (Institutul de Fizică și Tehnologie din Moscova), am decis să ne adunăm pentru a discuta ce am putea face. Am discutat prin intermediul diverselor grupuri de studenți de pe rețelele sociale și am organizat o întâlnire la care au venit aproximativ 15-20 de persoane. La început am avut, și încă mai avem, ideea de a face vizibilă poziția împotriva războiului, de exemplu prin distribuirea de panglici verzi, prin plasarea de inscripții împotriva războiului pe tablele din sălile de clasă și prin lipirea de autocolante împotriva războiului. Unele dintre aceste inițiative au fost puse în aplicare, altele (de exemplu, ideea cu panglica verde) nu au primit prea mult sprijin. În prezent activitatea noastră s-a schimbat. Ne întâlnim în mod regulat pentru a discuta despre subiecte istorice sau socio-politice care într-un mod sau altul sunt legate de război. Aceste întâlniri sunt deschise. Tot timpul vin oameni noi la întâlniri. De fiecare dată vedem unul sau doi participanți noi. Avem o comunitate de câteva zeci de participanți la întâlnirile noastre. Avem un canal de telegram cu puțin sub 700 de urmăritori. Acest număr nu reprezintă o fracție mare din numărul total de studenți de la FizTeh, care bănuiesc că sunt în jur de 7000. Al doilea aspect al activității noastre este sprijinirea tovarășilor care se află într-o situație dificilă ca urmare a protestelor individuale. Este vorba, de exemplu, de cei care au fost reținuți la miting, dar nu numai. I-am susținut în instanță, am organizat pachete pentru deținuți și am sunat la Departamentul Afacerilor Interne când aceștia nu erau eliberați. Am decis că nu vom acționa anonim, ci public. Explicăm cine suntem și care sunt pozițiile și metodele noastre. Este clar că nu toată lumea din comunitatea noastră își dezvăluie identitatea, dar unii membri interacționează public cu administrația. Din acest punct de vedere, în comparație cu alte universități, am avut noroc. Administrația nu ne-a sprijinit, desigur, dar ne-a tratat relativ blând. Inițial ni s-a cerut să nu depășim niște linii roșii – altfel ar fi fost probleme. Aceste linii nu au fost marcate în mod clar, dar, din câte am înțeles, activitățile noastre nu le-au depășit până acum și nu ne confruntăm cu prea multă presiune administrativă.

Aș spune că, în acest moment, principala noastră problemă ține de repertoriul restrâns de acțiuni care pot fi realizate în mod public și deschis, dar care nu vor cauza probleme. Sincer să fiu, nu prea mai există astfel de opțiuni acum, iar activitățile noastre nu pot fi numite cu adevărat anti-război. Este vorba mai degrabă de sprijinirea persoanelor cu opinii împotriva războiului, de menținerea și întărirea legăturilor orizontale până în momentul în care schimbarea devine posibilă.

Ne aflăm într-o situație dificilă: dacă nu facem nimic, comunitatea va stagna, iar dacă facem prea multe, există riscul hărțuirii, care, din nou, ar putea duce la stagnarea comunității. Trebuie să găsim un echilibru între aceste două extreme pentru a putea influența situația.

Anna (TiumGU): Grupul de inițiativă TyumGU a fost înființat de curând. Încă nu am reușit să facem nimic special, dar deja avem experiență pe care să o împărtășim. În primul rând, știm că, dacă participi într-o asociație studențească oficială beneficiezi de privilegii și apreciere. Dacă participi la o inițiativă independentă și neformală, dimpotrivă, ești supus unor presiuni. Trebuie să fim pregătiți pentru acest lucru. Ar trebui să existe structuri pregătite să ia apărarea studenților. Acest lucru poate fi realizat fie prin preluarea organismelor tradiționale, cum ar fi consiliile studențești și sindicatele, fie prin crearea unor mici grupuri alternative. De exemplu, ne-am putea uni forțele pentru a rezolva o problemă relevantă, iar apoi un astfel de grup să fie menținut ca o organizație permanentă.

În al doilea rând, mă îngrijorează faptul că nu putem profita de experiența generațiilor anterioare, deoarece apariția erei internetului a schimbat radical viața studențească. Suntem nevoiți să căutăm noi forme de auto-organizare și de muncă. Nu este de ajuns doar să administrăm un canal sau să lipim fluturași. Trebuie să facem totul singuri. În același timp, atât activitățile offline, cât și cele online întâmpină rezistență din partea administrației. De exemplu, deja puteți să mă felicitați cu ocazia exmatriculării mele! (notă: o participantă a fost expulzată recent din TiumGU pentru crearea și promovarea unui grup de inițiativă).

Alexei (PVG): În primul meu an am avut ideea de a face o platformă de meme-uri. Acesta a fost un lucru mărunt de la care a pornit totul. În timp, am dezvoltat conexiuni cu alte persoane care fac parte din comunități neoficiale asemănătoare – comunități de meme-uri. Pentru o lungă perioadă de timp, canalul nostru de telegram a fost folosit pentru meme-uri și postări care nu erau potrivite pentru a fi publicate pe Vkontakte.ru. De exemplu, nu am putut publica materiale despre cum angajații biroului decanului universității au mers la mitingurile lui Navalny  să vadă dacă studenții universității participă la aceste acțiuni de protest. Când a izbucnit războiul în februarie, mi-am dat seama că trebuie să schimbăm conținutul și să devenim și mai uniți. Nu eram prea speriați, pentru că în Kirov, orașul în care își are sediul Universitatea de Stat din Viatka, toată opoziția de tineret este conectată și se cunoaște între ea. Poate că ați auzit despre „parlamentele tinerilor” de pe lîngă parlamentele din regiuni. Tineri din diferite universități și partide au fost aleși în Parlamentul nostru al tinerilor pentru a face muncă legislativă, chiar dacă acesta este un organism consultativ. Întrucât în cadrul acestuia se aflau mulți reprezentanți ai opoziției, Parlamentul Tinerilor din regiunea noastră a fost dizolvat prin ordin de sus după unele declarații și conflicte cu parlamentarii pro-putere. Din acest motiv, tinerii s-au unit strâns. Vă voi povesti despre microacțiunile care au fost organizate cu ajutorul canalului nostru. Am decis că îi vom susține pe cei care au fost acuzați în temeiul articolelor 20.2 și 20.3.3 din Codul Administrativ Rus (n. tr. aceste articole se referă la încălcarea ordinirii publice prin organizarea de proteste și întruniri publice și discreditarea forțelor armate ruse). Există cazuri și procese inițiate pentru un simplu repost. Încurajăm oamenii să meargă la audieri, înregistrăm videoclipuri, încercăm să le explicăm oamenilor că există activiști care sunt pedepsiți fără niciun motiv și că trebuie să fie susținuți. La început nu a venit multă lume, dar la ultimul proces, care a avut loc la jumătatea lunii mai, am umplut aproape toată sala și a fost prezent și un reprezentant al presei.

În ceea ce privește evenimentele offline, am organizat un workshop într-unul dintre localurile din oraș. Am invitat acolo oameni care cos, desenează sau personalizează haine. Acolo, când a început valul de proteste, am pregătit materiale vizuale pentru proteste, astfel încât cei care nu aveau resurse sau cunoștințe despre cum să facă acest lucru să se implice mai ușor.

În martie, la fel ca și în alte universități, am lansat o scrisoare deschisă împotriva războiului. După ce aceasta a fost publicată, studenții care au semnat-o au fost invitați la decanat pentru discuții. Unele discuții au fost mai blânde. În timpul altor discuții, unii studenți au fost supuși la presiuni foarte mari. Ulterior am făcut echipă cu oameni din alte regiuni care aveau și ei propriile canale sau care puteau să adune informațiile necesare și am făcut un protocol [notă: cum să te comporți în timpul unei discuții la decanat]. Dacă nu mă înșel, după publicarea acestui protocol, niciun student nu a fost invitat la decanat.

Acum, singura modalitate de a informa studenții pe care nu îi cunoaștem este prin intermediul citării reciproce a activiștilor regionali și a altor canale similare. În acest fel, mai multe informații devin disponibile și se stabilește comunicarea.

Leonid (Groza): ”Groza” este o rețea de publicații regionale independente pentru studenții care lucrează în diferite orașe ale Rusiei. În urmă cu doi ani, ne-am adunat și am realizat o publicație studențească independentă în Kazan, care s-a dovedit a fi un succes. Acum ne putem permite să deschidem publicații și în alte orașe. Lucrăm în Novosibirsk de aproximativ o lună. Vom deschide o publicație în zilele următoare în Ekaterinburg, urmând ca al patrulea oraș din rețeaua noastră să fie Sankt Petersburg. Permiteți-mi să vă vorbesc despre starea de spirit din cele două orașe în care ne desfășurăm activitatea. În Kazan, în general, comunitatea studențească este destul de pasivă: se întâmplă ceva, dar nimeni nu vorbește public sau nu iese la pichet. Inițial a existat o stare de spirit de protest în rândul marii majorități, dar apoi nivelul acesteia a început să scadă.

Războiul devine o obișnuință, iar acest lucru este foarte rău. În acest context, propaganda se intensifică.

În Tatarstan, universitățile înțeleg că, dacă pui presiune asupra tinerilor atunci când aceștia sunt împotrivă, atunci ei se vor opune și mai mult. De exemplu, dacă ne uităm la Universitatea de Stat de Arhitectură și Inginerie Civilă din Kazan, putem vedea că toată lumea este speriată de exmatriculări, toată lumea este gata să se ia la harță și este gata să se pârască între ei, în timp ce pe ușa rectorului este o literă Z. Însă tocmai în această universitate apare un student care este gata să iasă la pichetare [nota: este vorba despre Denis Mokrușin]. Cu cât se aplică mai multă presiune, cu atât mai puternică este reacția de recul, așa că, la început, în universitatea noastră autoritățile au evitat să aplice prea multă presiune.  Primele manifestări de propagandă au început aproximativ o lună mai târziu, adică cu o mare întârziere. La început, aceasta au fost de o calitate destul de scăzută, pe care totuși am relatat-o în detaliu. Apoi, după ce au văzut reacția generală, propagandiștii au început să introducă metode mai sofisticate. La Universitatea Federală din Kazan (KFU) l-au chemat pe politologul Marat Bashirov. Acesta este un om inteligent care știe cum să convingă în cazul în care convingerile nu sunt prea ferme. Un vector comun la universitate este acela de a vorbi cu studenții și de a răspunde la întrebările lor dificile. Acest lucru este destul de deplorabil, deoarece războiul nu este o problemă discutabilă. Aici nu e loc de discuții. În ceea ce privește Novosibirsk, presiunea din universitățile de acolo nu este la fel de puternică și calitativă. În Universitatea de Stat din Novosibirsk (NSU) nu am remarcat niciun simbol patriotic sau litera Z. Universitățile mai mici fac propagandă, dar aceasta este superficială și rudimentară, mai mult pentru bifă decât pentru un rezultat real (spre deosebire de, să zicem, KFU). În Novosibirsk a existat o inițiativă anti-război semnată de aproximativ 1400 de persoane doar din NSU, ceea ce reprezintă un număr foarte mare de studenți în comparație cu Kazan.

Sofia (SAD): Înainte ne numeam Studenți împotriva Războiului, dar acum ne-am schimbat numele în Mișcarea Studențească împotriva Războiului (SAD). Ne poziționăm ca o mișcare orizontală care conectează studenții între ei și care se bazează pe diverse inițiative din instituțiile de învățământ superior. Ne desfășurăm activitatea în anonimat, deoarece căutăm în primul rând să creăm o infrastructură pentru interacțiunea comunitară și să transmitem mesajul activismului de protest în cadrul comunităților. Cu alte cuvinte, obiectivul nostru principal este să mergem dincolo de a ne exprima public împotriva războiului și dorim să realizăm acest lucru înainte de a fi supuși presiunilor și persecuțiilor.

Prima dintre inițiativele noastre a fost greva educațională “Cărți în loc de bombe“, a cărei esență a fost de a forma grupuri de studenți prin introducerea și implicarea lor în procesul educațional. De exemplu, este vorba de înființarea de cluburi și cercuri de discuții. Aceste cluburi pot deveni un fel de laborator în care studenții învață să comunice, să își exprime dorințele și preocupările, să încerce să reflecteze asupra situației și să discute despre cum o pot influența.

Cea de-a doua inițiativă este Coaliția Educatorilor împotriva Războiului. Ca parte a acestui demers, am organizat întâlniri față în față, am contactat profesorii, am oferit instrucțiuni și sugestii cu privire la modul în care se pot implica în rezistența împotriva războiului, cum să predea în situația creată și cum să sprijine studenții.

Cea de-a treia inițiativă a fost campania anti-rector “Dragă Rector, retrage-ți semnătura” (n.tr. petiția se referea la retragerii semnăturii rectorului universității de pe scrisoarea deschisă a rectorilor din Rusia prin care aceștia sprijineau agresiunea Rusiei asupra Ucrainei) , ale cărei rezultate intermediare au fost rezumate recent. Din păcate, nu și-a atins obiectivul direct, dar sperăm că procesul în sine a implicat studenții și a contribuit la crearea de legături în cadrul universităților.

Despre planuri.

Sofia (SAD): Avem acum pe ordinea de zi, în primul rând, comunicarea între studenți atât în cadrul universităților și orașelor, cât și în afara lor. Acest lucru este necesar pentru a asigura comunicarea și schimbul de experiență între inițiative, dar și pentru a implica persoanele care se simt singure în colectivele formate. Pentru că aveam îngrijorări și temeri în legătură cu siguranța studenților, acest plan a fost suspendat. Acum ne gândim să elaborăm un formular de înregistrare și o modalitate de verificare a acestuia.

În al doilea rând, colaborarea cu sindicatele și organizațiile studențești. Discutăm despre modalități de infiltrare și de atragere a sindicatelor formale și a consiliilor studențești existente și ne gândim la strategii pentru înființarea unor sindicate și consilii noi. Până acum am lucrat cu AntiJob și cu Fondul împotriva războiului, care oferă consultanță și ajutor pentru autoorganizare [a angajaților care sunt hărțuiți sau sancționați pentru că au denunțat agresiunea rusă], dar acest lucru este mai relevant pentru profesori, în special pentru cei care sunt concediați pentru poziția lor împotriva războiului.

În al treilea rând, dezvoltăm acum ideea așa-numitelor “derive”. De cele mai multe ori, oamenii, pe cont propriu, pot lipi postere, desena graffiti, crea monumente comemorative, răspândind în același timp informații despre cum se face acest lucru în siguranță. Ei evaluează amplasarea camerelor de luat vederi și găsesc locuri potrivite. Acum, această cunoaștere nu este păstrată nicăieri. Ideea “derivelor” este de a cartografia orașul, ca apoi aceste cunoștințe să fie transmise mai departe, prelungind astfel activitatea de protest. În cazul în care o persoană dorește să se alăture, “deriva”, ca instrument, vă permite să vă conectați la una dintre rutele existente.

Lilia (SAD): Da, deriva este, în primul rând, o modalitate de descentralizare a protestelor și de a le face durabile. Știm că protestele centralizate nu funcționează. Ultimul val de protest a avut loc pe 2 aprilie, iar oamenii pur și simplu nu au ajuns la punctul de adunare, umplând rapid dubele poliției. Adesea astfel de proteste sunt coordonate de persoane care au plecat deja și nu sunt prea conștiente de ceea ce se întâmplă aici și acum. Din acest motiv, am dori ca acțiunile de stradă să fie mai dispersate și mai evazive, astfel încât activitatea să nu se desfășoare doar în centrul orașului, ci și în zonele rezidențiale.

De asemenea, ar trebui să creăm alianțe locale și translocale, bazându-ne pe universalitatea protestului, care să țină cont de pluralitatea noastră, respectiv să nu încercăm să îi facem pe toți să se încadreze într-un singur mod de a protesta. În prezent, dezvoltăm diferite strategii de acțiune pe teren și ne dorim cu adevărat să implicăm cât mai multe orașe și regiuni posibil. Cred că acest lucru este în concordanță cu intensificarea inițiativelor decoloniale pe care le vedem. De asemenea, pentru ca protestul să nu devină plictisitor și deprimant, trebuie să introducem ceva distractiv. “Deriva” este, de asemenea, o plimbare care alimentează un interes exploratoriu pentru spațiul urban.

Mark (FPV): În multe regiuni ale țării se apropie alegerile. La alegerile municipale din Moscova vor fi candidați care vor aduce, într-un fel sau altul, o agendă anti-război, chiar dacă vor comunica prin intermediul fabulelor. Intenționăm să ne implicăm în campaniile electorale ale unor astfel de candidați, pentru a-i ajuta să transmită alegătorilor poziția lor anti-război.

Alexei (PVG): Avem o idee pe care încă nu am pus-o în aplicare: să creăm o listă cu angajații universității care sunt implicați activ în propaganda pro-război.

Din păcate există și astfel de profesori. În acest moment este dificil să îi influențăm, dar în viitor o astfel de listă ne va ajuta să înțelegem cu cine putem coopera și cu cine nu.

Dinamica și experiențele de protest.

Alexei (PVG): La începutul războiului, toată lumea urmărea prin intermediul telefoanelor mobile ce se întâmplă. Au fost unii care au început să ne susțină. Apoi oamenii s-au confruntat cu consecințele: la unii rudele au fost trimise la război, altora li s-a înrăutățit mult situația financiară. Într-un final, iar numărul susținătorilor a scăzut. Cred că mulți studenți au o poziție împotriva războiului. Totuși, de dragul sănătății mentale fie se izolează de știrile despre război, fie discută despre război într-un cerc restrâns, dacă există un declanșator. Pe de altă parte, apar noi activiști și noi proiecte media. Oricum sunt mai mulți oameni activi.

Leonid (Groza): De la începutul războiului, cei care sunt “împotrivă” s-au radicalizat. Cei care sunt “pentru” au tăcut atunci și tac și acum. Pe altă parte numărul celor care au o poziție neutră a crescut. Aceasta se explică prin faptul că oamenii sunt din ce în ce mai puțin mișcați de ceea ce se întâmplă. Publicăm știri despre toți cei care au murit în Tatarstan. Dacă la început asta a provocat tristețe, acum este mai probabil să provoace furie (“De ce publicați asta?!!!”). Dar o vom publica, pentru că războiul este război. Chiar dacă nu vreți să știți despre el, trebuie să știți. Toată lumea începe să se enerveze din cauza războiului în sine, din cauza faptului că războiul este discutat și supus atenției lor. Acum sunt puțini cei care vor să facă ceva în această privință. A existat o declarație împotriva războiului, a trecut valul de percheziții, dar, de exemplu, studenții de la Kazan nu mai pichetează. Am format Rezonanța (Резонанс), o societate ai cărei membri lipesc postere anonime, ceea ce seamănă puțin cu munca de partid. Dar, din păcate, activitatea generală este în scădere.

Vasilisa (SAD): Scăderea se datorează probabil faptului că oamenii sunt obosiți: constant facem ceva, dar nimic nu se schimbă. Totul se rezumă la această schimbare. Cred că vara ar trebui să fie folosită pentru a ne pregăti. De exemplu, putem pregăti un program cu care să mergem la consiliile studențești pentru a extinde autonomia studenților. Administrația a sprijinit războiul, în timp ce consiliile studențești, ca eșalon inferior al administrației, nu s-au opus – au tăcut și s-au prefăcut că nimic nu s-a schimbat. Poate că acest nivel inferior, adică cel care se află între administrație și studenți, reprezintă o țintă bună în ceea ce privește dezvoltarea mișcării.

Nestor (SAD): Cu siguranță avem o problemă cu vizibilitatea publică a protestului și avem o problemă cu legalitatea. Ele nu mai au însă importanța pe care opoziția liberală obișnuia să le acorde. Războiul ne-a pus în astfel de condiții încât nu putem ieși pur și simplu în piață: nu mai există atât de mulți oameni, iar întrunirea este percepută diferit. În același timp, starea de spirit protestatară în sine este blocată în stadiile de respingere și negociere, care pot fi văzute fie ca încercări de a ne distanța de ceea ce se întâmplă, fie, dimpotrivă, de a sublima, de a fi productivi. Este foarte important pentru noi să urmărim variațiile de protest și să creăm evenimente de rezonanță. Vedem că există oameni care sunt gata să lipească postere, să practice ceea ce acum se numește “vandalism”, sabotaj, chiar și unele forme de violență. Trebuie să înțelegem cum să răspundem la acest lucru și cum să ne implicăm în acest tip de activitate, creând asociații și promovând solidaritatea. Cu toții avem diferite formațiuni politice – nu va fi posibil să creăm o mișcare generală împotriva războiului dacă neglijăm logica multiplicității. Avem nevoie de diversificare, de un accent pe localitate și regionalitate, pe organizarea oamenilor în anumite locuri, în anumite orașe și în anumite universități, inclusiv la nivelul mass-media. De exemplu, canalul nostru de telegram uneori lucrează greoi, lucru care trebuie compensat prin alte resurse asociate cu acesta. Chiar dacă jurnalismul ar trebui să rămână neutru și obiectiv, prezența știrii în sine în situația noastră deja reprezintă un simbol. Ar fi grozav dacă am putea găsi o modalitate de a ține totul laolaltă. Trăim vremuri interesante. Avem puține speranțe, dar, pe de altă parte, avem și multe perspective. Am dori să fertilizăm acest teren cu ceva, astfel încât să vină oameni noi și să-i ajutăm pe cei care sunt deja implicați, să le dăm o pauză.

Mark (FPV): Cred că, de multe ori nu observăm consecințele negative, cum ar fi demotivarea participanților și a celor care urmează acțiuni care se doreau a fi de masă, dar care nu s-au dovedit a fi de amploare. Trebuie să fim foarte responsabili cu privire la ceea ce solicităm. De exemplu am cerut ca pe teritoriul campusului universitar să se poarte panglici verzi, dar nu s-a întâmplat așa ceva. Cred că ar trebui să fim realiști cu privire la modul în care putem crea un efect de masă al unei acțiuni, astfel încât să nu-i demotivăm pe cei care aleg să participe la ea.

Despre educație și politică

Anna (IGTG): Încă la începutul activității noastre, la TiumGU, șeful departamentului de politici de tineret a turnat murdărie pe “FizTeh împotriva războiului”. Ideea sa principală consta în faptul că scopul universității este de a oferi o educație de calitate, iar restul trebuie lăsat deoparte. Ce aveți de spus la asta?

Mark (FPV): Educația nu este un scop în sine, scopul oricărei activități este omul. Cunoașterea lumii este necesară pentru ca oamenii să trăiască bine, să trăiască mai mult și mai bine, în timp ce războiul este punctul în care nu îți poți face pur și simplu afacerile și educația, pentru că acestea sunt lipsite de sens.

Peter (FPV): Legătura dintre educație și agenda politică este simplă. De exemplu, există cursuri străine care și-au retras licențele și acum nu mai lucrează cu universitățile rusești din cauza războiului. Am început un curs la Coursera pe care nu-l mai pot termina pentru că au rupt legătura cu FizTeh.

Mihail (FPV): Atâta timp cât am studiat la universitate și am lucrat în laborator, toate echipamentele erau de import. Acum, accesul la asemenea echipamente s-a pierdut. Din câte am înțeles, va fi posibil să lucrăm la stocurile existente încă un an sau doi, după care totul va începe să se strice. De exemplu, în fizică: microscoape de forță atomică, fotomultiplicatori, pompe de vid, echipamente criogenice, surse de alimentare stabilă cu energie electrică – toate sunt de origine străină. Componentele pentru supercomputere, echipamente de calcul, de asemenea, sunt de import. Nu există nimic de acest gen în Rusia. Dispariția acestor echipamente reprezintă un eșec pe toate fronturile, un regres de 20-30 de ani. Vom reveni la nivelul anilor 70-80. Ceva poate fi înlocuit, dar, având în vedere starea actuală a industriei, va fi la nivelul de la sfârșitul secolului trecut. Prin urmare, din punctul meu de vedere, nu are sens să vorbim despre viitorul științei rusești.

Leonid (Groza): În ceea ce privește principalele schimbări din învățământul superior, putem accentua trei lucruri:

– Rusia se retrage din sistemul de la Bologna. Învățământul superior va continua să fie izolat. Nu sunt un mare expert, dar tocmai acum scriem un text pe acest subiect. Iată un citat: “Ziua în care sistemul de la Bologna va fi abolit va fi “Ziua Victoriei” regimului administrativ-comandat. Știința rusă va fi numită prin intermediul calificativului ofensator “autohton”. Nu am prea multe de adăugat aici.

– De la 24 februarie a devenit clar că propaganda este dispersată nu doar prin intermediul televiziunii, ci și prin toate structurile de stat: școli, grădinițe și universități. Propaganda se va intensifica. De exemplu, șeful Ministerului Educației și Științei, Valeri Falkov, spune că se dorește introducerea a 144 de ore de studiu unificat al istoriei în universități – este clar de ce au nevoie de acest lucru. Nu am văzut niciodată atâta implicare a universităților în politica de stat. Lucrurile nu se vor îmbunătăți odată cu acest lucru, deoarece universitățile vor fi și mai mult legate de verticala de stat.

– Universitățile vor începe să lucreze pentru complexul militar-industrial. Practic, suntem într-o stare de lege marțială. Economia este în curs de restructurare, ceea ce înseamnă că universitățile trebuie să facă același lucru. Universitățile vor fi restructurate acum pentru cercetare aplicată și pentru înlocuirea importurilor. Există, de asemenea, zvonuri cu privire la repartizarea studenților. Trebuie să înțelegem că războiul este acum forma de viață a întregului stat, care va subordona totul, inclusiv universitățile. De exemplu, un reprezentant al Ministerului Apărării a vizitat deja una dintre universitățile siberiene.

Lucrurile se vor înrăutăți foarte mult. Acesta este punctul meu de vedere pesimist.

Nestor (SAD): Doresc să susțin acest diagnostic, dar prin prisma optimismului. Este adevărat că nu am reușit să opunem universitățile unei mașinării în care statul, războiul și societatea se contopesc, în ciuda valorilor pe care le întruchipează educația. Pe de altă parte, ideea unui exod din structura universității către noi sisteme de cunoaștere și noi comunități care se dezvoltă din aceleași valori pe care universitatea ar trebui să le întruchipeze, dar în afara ei, este încurajatoare pentru mine. Pentru că, chiar dacă o persoană, să zicem, este desemnată să scrie software pentru rachete ghidate, putem conta în continuare pe acea persoană ca pe un virus în cadrul sistemului. Acum, noi, ca minoritate, suntem niște viruși care tindem să infectăm cunoașterea și domeniul public. Vedem că unele lucruri ne reușesc pe jumătate, totuși, avem succes. Cu toate acestea, ne aflăm astăzi aici și, având în vedere experiența noastră de activism, cred că această întâlnire este un bun indicator. De ani de zile, studenții din diferite orașe nu au reușit să găsească un teren comun, să își canalizeze conștiința politică într-o direcție comună. Alexei Borovoi, un teoretician anarhist și profesor celebru la Universitatea din Moscova în anii ’20, a declarat, în momentul Revoluției din Octombrie, că singura modalitate de a salva universitatea era să o părăsească. Putem oferi anumite forme de asociere în afara universității la nivel de media, de comunicare online și, pe termen lung, la nivel de întâlniri fizice. Toate acestea sunt posibile chiar și într-o situație care se deteriorează, pentru că ne oferă noi instrumente de analiză și de acțiune.

Vasilisa (SAD): Ne punem o întrebare acută cu privire la ceea ce este educația. În momentul de față, educația este atunci când devii un profesionist care acceptă un loc de muncă sau învață o serie de abilități și apoi îndeplinește o serie de funcții legate de acesta. În acest sens, educația este un fel de investiție economică. Educația nu generează așteptarea de a vă implica activ în țara în care locuiți. Prin urmare, atunci când în universitate apar inițiative legate de educația politică care activează și organizează oamenii, reprezentanții acestor inițiative sunt pedepsiți sub pretextul că “nu acesta este de fapt scopul universității”. Provocarea actuală este de a redefini însăși noțiunea de universitate. Poate că universitatea ar trebui să fie reorientată de la formarea profesională către construirea de calificări care să le permită oamenilor, în sensul cel mai larg, să își schimbe condițiile de viață. Bineînțeles, cineva ar putea decide să plece și să facă toate aceste lucruri în afara universității, dar cred că atunci ar avea multe de pierdut. Universitatea are o anumită putere, chiar dacă este vorba doar de puterea autorității, putere care poate fi folosită.

Lilia (SAD): Ne-am gândit deja la rolul universității ca instituție educațională și la posibilitatea de a o părăsi sau nu atunci când am scris textul metodologic și strategic despre Coaliția Educatorilor. Acolo am vorbit despre unitate, despre apărarea în comun a drepturilor și despre rezistența la presiuni, iar acestea sunt activități care au loc în cadrul universității, pe baza unor insule autoorganizate și cu sprijinul diferitelor organizații (de exemplu, Fundația împotriva războiului). De asemenea, autoritatea menționată anterior, în special autoritatea facultății, poate fi folosită pentru a forma echipe de studenți sau echipe academice. Iar cel mai important obiectiv este acela de a crea legături și de a face schimb de experiență între educatori din diferite orașe și universități. Pe scurt, propunerea de aici este de a folosi legăturile care există deja în cadrul universității și de a le direcționa spre consolidarea mișcării anti-război. Adică nu doar să părăsiți universitatea, ci să luați ceea ce este valoros în universitate și să păstrați cu voi.